Un platou cu fructe de vară, o salată cu castraveți și roșii, o prăjitură cu mere sau o lingură de miere au în spatele lor un lucru pe care rar îl vedem: munca polenizatorilor. Albinele, bondarii, albinele sălbatice, muștele sirfide, fluturii și alte insecte transportă polenul de la o floare la alta și fac posibilă formarea fructelor și a semințelor la un număr mare de plante cultivate. Fără ei, multe dintre alimentele care dau culoare și gust meselor noastre ar deveni rare și scumpe.
Polenizatorii sunt totuși sub presiune, iar declinul unor populații de insecte este o preocupare constantă pentru fermieri, apicultori și cercetători. Articolul de față explică ce rol au polenizatorii în producția de alimente, ce culturi depind de ei, ce îi amenință și ce pot face concret fermierii, restaurantele și fiecare dintre noi pentru a-i proteja.
Ce înseamnă polenizarea și cine o face
Polenizarea este transferul polenului de la partea masculină la partea feminină a florii, pas necesar pentru ca planta să formeze fructe și semințe. Unele plante se bazează pe vânt pentru acest transfer, altele se autopolenizează, iar multe depind, total sau parțial, de animale, în special de insecte, care vizitează florile pentru nectar și polen.
Albina meliferă este cel mai cunoscut polenizator, crescută de apicultori și folosită inclusiv pentru polenizarea dirijată a livezilor. Ea nu lucrează însă singură. Bondarii sunt foarte eficienți pe vreme răcoroasă și sunt folosiți în sere pentru polenizarea roșiilor, prin vibrarea florilor. Sute de specii de albine sălbatice, multe dintre ele solitare, muștele sirfide, fluturii și unii gândaci completează această muncă. Diversitatea polenizatorilor este importantă, pentru că fiecare grup lucrează în condiții diferite de temperatură, la ore diferite și pe flori diferite.
Fermierii și apicultorii observă adesea că, în multe culturi, prezența polenizatorilor sălbatici alături de albinele domestice îmbunătățește rezultatul polenizării. O livadă vizitată de mai multe tipuri de insecte are adesea fructe mai bine formate decât una dependentă de o singură specie.
Ce alimente depind de polenizatori
Nu toate culturile depind în aceeași măsură de polenizatori. Cerealele de bază, cum sunt grâul, porumbul sau orezul, sunt polenizate de vânt sau se autopolenizează. De aceea, dispariția polenizatorilor nu ar însemna dispariția pâinii. Ar însemna însă o alimentație mult mai săracă în diversitate, vitamine și gust. Printre culturile care beneficiază semnificativ de polenizarea prin insecte se numără:
- pomii fructiferi: mărul, părul, cireșul, vișinul, prunul, caisul;
- fructele de pădure și căpșunile, a căror formă și mărime depind de o polenizare completă;
- cucurbitaceele: dovleceii, castraveții, dovlecii și pepenii;
- plantele oleaginoase, precum rapița și floarea-soarelui, la care polenizatorii pot îmbunătăți producția;
- nucile și alunele, în cazul unor specii precum migdalul;
- multe plante cultivate pentru semințe, inclusiv legume ale căror semințe sunt folosite pentru următoarea recoltă.
La acestea se adaugă culturile furajere, cum sunt trifoiul și lucerna, care hrănesc animalele de la care provin laptele și carnea, precum și numeroase plante aromatice și condimente. Polenizatorii sunt astfel prezenți, direct sau indirect, în aproape fiecare masă, chiar și atunci când în farfurie nu se află niciun fruct.
Calitatea, nu doar cantitatea
Rolul polenizatorilor nu se rezumă la numărul de fructe. O floare de căpșun polenizată incomplet dă un fruct mic și deformat. Un măr cu puține semințe formate poate avea o formă asimetrică și se poate păstra mai greu. Un castravete insuficient polenizat se îngustează la vârf. Pentru producătorii care vând către magazine și restaurante, unde aspectul contează, aceste diferențe se traduc direct în prețul obținut. O polenizare bună înseamnă fructe mai uniforme, mai gustoase și mai ușor de vândut.
Albinele și mierea, produsul cel mai cunoscut al polenizării
Pentru mulți consumatori, legătura cu albinele începe și se termină cu mierea. Mierea este însă doar o parte a poveștii. Apicultura oferă și polen, propolis, ceară și lăptișor de matcă, dar mai ales serviciul de polenizare, de care beneficiază culturile din jurul stupinelor. În unele zone, apicultorii își mută stupii pe parcursul sezonului, urmărind înflorirea salcâmului, a teiului, a rapiței sau a florii-soarelui, ceea ce explică varietatea de sortimente de miere de pe piață.
Pentru restaurante și cofetării, mierea de calitate de la apicultori locali este un ingredient cu o poveste. Ea poate înlocui o parte din zahăr în deserturi, poate echilibra un sos sau un dressing și poate fi prezentată la micul dejun alături de brânzeturi și fructe. Alegerea unui producător cunoscut, care își poate descrie stupina și sortimentele, oferă și garanția autenticității produsului.
Totodată, apicultorii sunt adesea primii care observă problemele din mediu: o iarnă cu pierderi mari, o înflorire ratată sau efectele unor tratamente aplicate greșit. Dialogul dintre ei, fermieri și autoritățile locale este unul dintre instrumentele cele mai utile pentru protecția polenizatorilor.
Ce îi amenință pe polenizatori
Presiunile asupra polenizatorilor sunt multiple și se cumulează. Cele mai importante sunt:
- pierderea habitatelor: dispariția pajiștilor cu flori, a gardurilor vii și a marginilor necultivate ale câmpurilor;
- monoculturile întinse, care oferă hrană abundentă câteva săptămâni pe an și aproape deloc în restul sezonului;
- pesticidele, în special unele insecticide, folosite necorespunzător sau în perioada de înflorire;
- bolile și paraziții, cum este acarianul varroa, care afectează coloniile de albine domestice;
- schimbările climatice, care pot decala perioada de înflorire față de activitatea insectelor;
- urbanizarea și spațiile verzi sărace în flori, întreținute excesiv.
Uniunea Europeană a restricționat utilizarea unor substanțe considerate periculoase pentru albine și a adoptat măsuri pentru protecția polenizatorilor, dar problema nu poate fi rezolvată doar prin reglementări. Ea depinde de modul în care sunt gestionate terenurile agricole, orașele și grădinile.
Ce pot face fermierii
Agricultura are cel mai mare potențial de a ajuta polenizatorii, pentru că gestionează cele mai întinse suprafețe. Câteva practici fac o diferență vizibilă. Fâșiile cu flori sălbatice semănate la marginea parcelelor, gardurile vii și pâlcurile de arbuști oferă hrană și adăpost pe tot parcursul sezonului. Culturile de acoperire melifere, precum facelia, trifoiul sau muștarul, asigură hrană în perioadele în care culturile principale nu înfloresc.
Utilizarea responsabilă a produselor de protecție a plantelor este esențială. Tratamentele nu se aplică pe culturile în floare atunci când albinele sunt active, se preferă orele de seară, se respectă instrucțiunile de pe etichetă și se anunță din timp apicultorii din zonă, pentru ca aceștia să își poată proteja stupii. Colaborarea dintre fermieri și apicultori, prin care stupii sunt aduși în livezi sau în culturile de rapiță și floarea-soarelui în perioada înfloririi, aduce beneficii ambelor părți.
Diversificarea culturilor și menținerea unor zone necultivate, chiar mici, completează aceste măsuri. Ele contribuie la un peisaj agricol mai bogat, în care insectele utile găsesc hrană și loc de cuibărit.
Ce pot face restaurantele și producătorii din HoReCa
Restaurantele și hotelurile au la rândul lor un rol, atât prin alegerile de aprovizionare, cât și prin propriile spații. Achiziția de fructe, legume și miere de la producători locali care aplică practici prietenoase cu polenizatorii susține direct aceste practici. Mierea locală poate deveni un ingredient-vedetă: mierea de salcâm, de tei, de rapiță, de floarea-soarelui sau cea polifloră au gusturi diferite, care pot fi puse în valoare în deserturi, sosuri, dressinguri sau la micul dejun.
Grădinile de ierburi aromatice, terasele cu flori și acoperișurile verzi pot deveni mici refugii pentru polenizatori, mai ales în orașe. Plantele aromatice precum cimbrul, rozmarinul, lavanda sau salvia sunt utile în bucătărie și foarte apreciate de albine. Asemenea inițiative se integrează firesc în strategiile de sustenabilitate prezentate în articolul despre transformarea restaurantului în afacere verde.
Povestea polenizatorilor poate fi spusă și clienților. Un meniu de primăvară care explică proveniența mierii sau a fructelor, o degustare de miere de la apicultori din regiune sau o colaborare cu o fermă locală transformă un subiect de mediu într-o experiență gastronomică, în spiritul mișcării descrise în articolul despre slow food și principiile sale.
Ce poate face fiecare dintre noi
Nu este nevoie de o fermă pentru a ajuta polenizatorii. Un balcon cu flori bogate în nectar, o grădină în care o parte din iarbă este lăsată să înflorească, renunțarea la insecticidele inutile sau un mic adăpost pentru albinele solitare sunt gesturi accesibile oricui. Alegerea plantelor care înfloresc în perioade diferite asigură hrană din primăvară până toamna.
Ca consumatori, putem susține apicultorii și fermierii locali, putem cumpăra fructe și legume de sezon și putem aprecia imperfecțiunile naturale ale produselor cultivate cu mai puține tratamente. Fiecare alegere de acest fel trimite un semnal în lanțul alimentar. Iar când vedem o albină în grădină sau pe balcon, cel mai bun gest este să o lăsăm în pace să își facă treaba.
Pentru cei interesați de apicultură ca hobby, sfatul unui apicultor cu experiență și informarea asupra obligațiilor legale de înregistrare a stupilor sunt primii pași. Albinele domestice au nevoie de îngrijire competentă, iar stupii neîngrijiți pot răspândi boli și către alte colonii.
Polenizatorii lucrează discret, dar fără ei farfuriile noastre ar fi mult mai sărace. Protejarea lor nu este doar o cauză a ecologiștilor, ci un interes direct al fermierilor, al industriei alimentare, al restaurantelor și al fiecărui consumator care se bucură de un măr crocant sau de o lingură de miere. Fiecare floare plantată și fiecare tratament aplicat cu grijă contează în acest efort comun.
Foto: Masood Aslami / Pexels
